duminică, 28 octombrie 2012

Ce-am mai facut in ultima vreme :)


Deoarece nu am mai postat nimic de foarte mult timp, realizez acum un rezumat al activitatii din ultima vreme. Trebuie subliniat ca seria atelierelor initiate la Tea House au continuat, aparand intre timp si un magazin pe Breslo, prin intermediul caruia rochitele prezentate pe blog pot fi achizitionate.

In ultima luna am mai organizat doua ateliere de design pentru copii, colaborand minunat cu ceainarii din Bucuresti, care ne-au pus cu generozitate spatiul la dispozitie.

Atelierele se adreseaza preponderent fetitelor cu varste de peste 6 ani, suficient de mari pentru a lucra cu foarfece si ace, suficient de pasionate inca de joaca cu papusile. Nu am pus inca limita superioara de varsta, deoarece apreciez in mod deosebit implicarea mamelor (bunicilor, matusilor sau prietenelor ceva mai mature) in aceasta activitate  si chiar incurajez colaborarea de acest fel in cadrul atelierelor, pentru ca astfel participantelor le va fi mult mai usor sa repete acasa ceea ce au invatat la atelier, marind in timpul liber garderoba papusilor.

In cadrul acestor ateliere invatam cum sa confectionam hainute pentru papusile fashion de acasa, incepand cu elaborarea designului, luarea masurilor, constructia tiparului, alegerea materialelor, croiul si asamblarea micilor articole vestimentare.
Cum tot acest proces poate fi foarte tehnic si anevoios, capatam curaj confectionand mai intai modele simple si foarte frumoase de topuri, fuste si rochite, iar dupa ce ne obisnuim cu croitul dupa contur si cusutul de mana, trecem la modele mai elaborate.

In cadrul atelierului de la Bohemia Tea House  fetele s-au inspirat dupa hainutele realizate de mine si ne-am incumetat impreuna sa facem un costumas de balerina, cu body si tutu din tull. Am avut si un concurs de creatie, in cadrul caruia fetele au fost rugate sa deseneze rochita ideala pe care o vor pentru papusa lor, premiul constand in primirea rochitei confectionata de mine dupa designul lor. 
Ieri, la atelierul de la ceainaria Rendez-Vous, am confectionat un costumas chic de vrajitoare, cu palarioara din fetru, top mulat si fusta cu colturi din mai multe straturi de tull. De asemenea am avut si tombola cu premii constand in accesorii de halloween pentru fetite, deghizate in dovleci din hartie creponata...

 Atelierul Bohemia Tea House
 Am avut o multime de materiale, planse de colorat, desene pentru concurs, fise tehnice cu informatii despre realizarea tiparului si realizarea punctelor de cusaturi...

Am ales designul si materialele, aveam si planse tehnice dupa care sa construim tiparul... O nebunie! Am acoperit cu lucrusoare toate masutele din salonul ceainariei... :)
 
Croind pentru prima data pentru papusa balerina, un body din tricot roz, elastic, cu luciri metalice argintii...
Dupa indelungi eforturi si degete neaccidentate a rezultat costumasul din stanga, dupa modelul din dreapta. Dresurile au ramas sa fie cusute acasa... :D E muuult de lucru la ele...
Acesta este costumasul de balerina care ne-a inspirat la atelier. :)
Unul dintre premiile oferite la concurs... Oare inspiratia sa fi fost rochia Albei ca Zapada?

Inca un premiu, de data aceasta mult mai girlie designul... de fapt m-am orientat si dupa o fotografie, deoarece fetita mea castigatoare a vrut ca papusa sa primeasca o rochita asemanatoare cu una dintre rochitele sale de vara.

 Si premiul al treilea, numeric vorbind, a fost realizat tot dupa fotografie... Cred ca am cam trisat, trebuia sa iau in considerare doar desenul! :)) Dar ce nu face Emi ca sa-si multumeasca fetele?! :))

Atelier Rendez-Vous

Gazda acestui atelier a fost papusa Kim, deghizata in vrajitoare chic...

Kim si dovlecii pregatiti pentru tombola cu premii surpriza.
Eu, urmarind activitatea. E altfel cand doar te uiti si-ti tii mainile acasa... :D
 Daca tot am avut fotograf de serviciu, mi-am prezentat „marfa”... si accesoriile tematice cu care m-am pregatit pentru atelierul de halloween. :)

Asta da concentrare! Cum spuneam, nu exista limita superioara de varsta pentru participare! :)

Nu m-am putut abtine... Nu va temeti, nu mi-am „accidentat” venele... 

Un cadru cu de toate, inclusiv fustita funky in colturi din trei straturi de tull si palarioara roz din fetru, realizate de Manuela.

Seria atelierelor va continua, cu noi teme de sezon, abia astept sa ne jucam de-a atelierul Craciunitei si sa-mi strang o armata de spiriduse cu imaginatie, care sa confectioneze hainute pentru papusi cum cei de la Mattel nici nu viseaza... pentru ca si noi putem!!!

Si inca un lucru in incheiere: am deschis un magazin online pe platforma Breslo - efd.shop este numele de utilizator, dar ma veti gasi usor cautand embellished fashion dolls. Acolo vor aparea toate modelele destinate comercializarii. Nu ezitati sa va alegeti favoritele si chiar sa plasati din timp o comanda pentru a face un frumos cadou unei fetite... exigente! :)

marți, 4 septembrie 2012

Embellished Pixies Infusion

Sambata, 8 septembrie, de la ora 16, avem intalnire la ceai!
Cu tineri, cu parinti, cu copii, cu bunici - oricine isi doreste sa participe este binevenit. 
Puteti sa va relaxati savurand o ceasca de ceai, copiii se pot juca invatand sa confectioneze haine pentru papusile preferate, puteti achizitiona cadouri handmade deosebite si le puteti cunoaste pe autoarele acestora, afland ce anume le-a determinat sa ia o asemenea initiativa...
Eu va astept cu drag!
Mai jos urmeaza cateva modele pe care le puteti vedea in cadrul evenimentului si pe care, daca veti dori, le veti putea achizitiona.